Despăgubirile achitate anul trecut de către companiile Membre ale UNSAR pentru acoperirea prejudiciilor produse locuințelor de către incendii au depășit 63,3 milioane lei (cca. 13 milioane euro). Această valoare este cu 46% mai mare față de nivelul din 2022 și cu 150% mai mare față de cea din 2021.
La finalul anului 2022, valoarea totală a despăgubirilor plătite de OMNIASIG a fost de aproximativ 1,1 miliarde lei. În topul celor mai mari despăgubiri plătite în această perioadă, își păstrează poziția, ca valoare, cele de pe liniile RCA și Property (Asigurările de incendiu și calamități naturale).
Producătorul de echipamente frigorifice comerciale Frigoglass a obținut despăgubiri totale de aproape 62 milioane de euro pentru daunele suferite în urma incendului de la fabrica din Timișoara de anul trecut. Compania estimează că fabrica va fi repusă în funcțiune la începutul anului viitor.
Producătorul de echipamente frigorifice comerciale Frigoglass va primi despăgubiri de peste 40 milioane de euro pentru pagubele materiale suferite în urma incendului de la fabrica din Timișoara de anul trecut, potrivit unui acord încheiat cu firmele asigurătoare.
Producătorul de echipamente frigorifice comerciale Frigoglass anunță că a reluat activitatea de producție, conform planificării, la începutul acestei luni, în cadrul unei linii de asamblare amplasată într-o hală închiriată din cadrul Platformei Industriale Incontro din Timișoara.
Producătorul de echipamente frigorifice comerciale Frigoglass a primit de la asigurători un avans de 15 milioane de euro pentru pagubele suferite în urma incendiului de la fabrica din Timișoara din luna iunie, care a dus la oprirea producției. Compania se pregătește să dea startul lucrărilor de reconstrucție la Timișoara, finalizarea acestora fiind estimată pentru ultima parte a anului viitor.
Producătorul de echipamente frigorifice Frigoglass a oprit producția la fabrica din Timișoara, puternic afectată după incendiul din 5 iunie. Compania a anunțat că cererile clienților vor fi onorate de alte unități de producție din cadrul grupului.
Producătorul de echipamente frigorifice Frigoglass a oprit producția la fabrica din Timișoara, puternic afectată după incendiul din weekend și a anunțat că cererile clienților vor fi onorate de alte unități de producție din cadrul grupului.
O situație în care un vehicul staționat într-un garaj privat al unui imobil de mai mult de 24 de ore a luat foc, provocând un incendiu care își are originea în circuitul electric al vehiculului și a cauzat prejudicii acestui imobil, intră în sfera noțiunii de ”pagube produse de vehicule”, în sensul Directivei privind asigurarea de răspundere civilă auto, a decis Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Compania poloneză de petrol și gaze Serinus Energy, controlată de Kulczyk Investments, fond de investiții înființat de miliardarul polonez Jan Kulczyk, în cazul căreia Profit.ro a anunțat în primăvară că pregătește extragerea gazelor din Satu Mare, a descoperit în România trei noi zone cu gaz, acțiunile de pe bursă ale companiei urcând luni, în doar câteva ore, cu 17%, iar Serinus câștigând în valoare echivalentul a aproape 6,9 milioane euro și crescând astfel la 42,4 milioane euro.
Compania poloneză de petrol și gaze Serinus Energy, care are în concesiune perimetrul de explorare de gaze naturale Satu Mare, a investit, în primele trei luni din 2018, peste 2 milioane de dolari în România, în contextul în care pregătește începerea producției în acest trimestru.
Cele două depozite care au ars, ieri, în comuna Balotești, în apropiere de complexul Therme, sunt asigurate la Garanta, conform informațiilor Profit.ro. Firma este deținută majoritar de cel mai mare asigurător din Grecia, Ethniki, dar îi are ca acționari minoritari și pe Jean Valvis, patronul firmei care produce Aqua Carpatica, precum și Poșta Română.
Proprietarii clubului Colectiv, care a ars vineri într-un incendiu soldat cu zeci de morți și aproape 200 de răniți, nu erau asigurați împotriva eventualelor vătămări suferite de clienți. Polițele de răspundere civilă față de terți se vând din ce în ce mai prost.